Об интеллектуальной собственности Обучение в области ИС Обеспечение уважения интеллектуальной собственности Информационно-просветительская работа в области ИС ИС для ИС и ИС в области Информация о патентах и технологиях Информация о товарных знаках Информация о промышленных образцах Информация о географических указаниях Информация о новых сортах растений (UPOV) Законы, договоры и судебные решения в области ИС Ресурсы в области ИС Отчеты в области ИС Патентная охрана Охрана товарных знаков Охрана промышленных образцов Охрана географических указаний Охрана новых сортов растений (UPOV) Разрешение споров в области ИС Деловые решения для ведомств ИС Оплата услуг в области ИС Органы по ведению переговоров и директивные органы Сотрудничество в целях развития Поддержка инновационной деятельности Государственно-частные партнерства Инструменты и сервисы на базе ИИ Организация Работа с ВОИС Подотчетность Патенты Товарные знаки Промышленные образцы Географические указания Авторское право Коммерческая тайна Академия ВОИС Практикумы и семинары Защита прав ИС WIPO ALERT Информационно-просветительская работа Международный день ИС Журнал ВОИС Тематические исследования и истории успеха Новости ИС Премии ВОИС Бизнеса Университетов Коренных народов Судебных органов Генетические ресурсы, традиционные знания и традиционные выражения культуры Экономика Финансирование Нематериальные активы Гендерное равенство Глобальное здравоохранение Изменение климата Политика в области конкуренции Цели в области устойчивого развития Передовых технологий Мобильных приложений Спорта Туризма PATENTSCOPE Патентная аналитика Международная патентная классификация ARDI – исследования в интересах инноваций ASPI – специализированная патентная информация Глобальная база данных по брендам Madrid Monitor База данных Article 6ter Express Ниццкая классификация Венская классификация Глобальная база данных по образцам Бюллетень международных образцов База данных Hague Express Локарнская классификация База данных Lisbon Express Глобальная база данных по ГУ База данных о сортах растений PLUTO База данных GENIE Договоры, административные функции которых выполняет ВОИС WIPO Lex – законы, договоры и судебные решения в области ИС Стандарты ВОИС Статистика в области ИС WIPO Pearl (терминология) Публикации ВОИС Страновые справки по ИС Центр знаний ВОИС Серия публикаций ВОИС «Тенденции в области технологий» Глобальный инновационный индекс Доклад о положении в области интеллектуальной собственности в мире PCT – международная патентная система Портал ePCT Будапештская система – международная система депонирования микроорганизмов Мадридская система – международная система товарных знаков Портал eMadrid Cтатья 6ter (гербы, флаги, эмблемы) Гаагская система – система международной регистрации образцов Портал eHague Лиссабонская система – международная система географических указаний Портал eLisbon UPOV PRISMA UPOV e-PVP Administration UPOV e-PVP DUS Exchange Посредничество Арбитраж Вынесение экспертных заключений Споры по доменным именам Система централизованного доступа к результатам поиска и экспертизы (CASE) Служба цифрового доступа (DAS) WIPO Pay Текущий счет в ВОИС Ассамблеи ВОИС Постоянные комитеты График заседаний WIPO Webcast Официальные документы ВОИС Повестка дня в области развития Техническая помощь Учебные заведения в области ИС Поддержка в связи с COVID-19 Национальные стратегии в области ИС Помощь в вопросах политики и законодательной деятельности Центр сотрудничества Центры поддержки технологий и инноваций (ЦПТИ) Передача технологий Программа содействия изобретателям (IAP) WIPO GREEN PAT-INFORMED ВОИС Консорциум доступных книг Консорциум «ВОИС для авторов» WIPO Translate для перевода Система для распознавания речи Помощник по классификации Государства-члены Наблюдатели Генеральный директор Деятельность в разбивке по подразделениям Внешние бюро Вакансии Закупки Результаты и бюджет Финансовая отчетность Надзор
Arabic English Spanish French Russian Chinese
Законы Договоры Решения Просмотреть по юрисдикции

Закон Nr. 57 от 09.04.2015 о ратификации Соглашения между Правительством Республики Молдова и Европейской патентной организацией по валидации европейских патентов (Валидационное соглашение), Республика Молдова

Назад
Последняя редакция на WIPO Lex
Подробности Подробности Год версии 2015 Даты вступление в силу: 15 мая 2015 г. Принят: 9 апреля 2015 г. Тип текста Законодательство, связанное с ИС Предмет Патенты (изобретения) Предмет (вторичный) Охрана сортов растений Примечания The notification by the Republic of Moldova to the WTO under article 63.2 of TRIPS states:
'This Law ratifies the Agreement between the Government of the Republic of Moldova and the European Patent Organization on Validation of the European Patents, concluded at Munich on October 16, 2013.'

The Romanian version contains the text of the Agreement.

Имеющиеся тексты

Основной текст(-ы) Смежный текст(ы)
Основной(ые) текст(ы) Основной(ые) текст(ы) Русский Закон Nr. 57 от 09.04.2015 о ратификации Соглашения между Правительством Республики Молдова и Европейской патентной организацией по валидации европейских патентов (Валидационное соглашение)      Румынский Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţia Europeană de Brevete privind validarea brevetelor europene (Acord de validare) nr. 57 din 09.04.2015         Английский Law No. 57 of April 9, 2015, ratifying the Agreement between the Government of the Republic of Moldova and the European Patent Organisation on Validation of the European Patents (Validation Agreement)     
 
Скачать PDF open_in_new
 
Скачать PDF open_in_new
 Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţia Europeană de Brevete privind validarea brevetelor europene (Acord de validare) nr. 57 din 09.04.2015

LPO57/2015
ID intern unic: 358383
Fişa actului juridic

Republica Moldova

PARLAMENTUL

LEGE Nr. 57
din 09.04.2015

pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova
şi Organizaţia Europeană de Brevete privind validarea brevetelor
europene (Acord de validare)

Publicat : 15.05.2015 în Monitorul Oficial Nr. 115-123     art Nr : 203

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Art. 1. - Se ratifică Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţia Europeană de Brevete privind validarea brevetelor europene (Acord de validare), încheiat la München la 16 octombrie 2013.

Art. 2. - Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor acordului menţionat.

Art. 3. - Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Organizaţia Europeană de Brevete despre ratificarea acordului nominalizat.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI          Andrian CANDU

Nr. 57. Chişinău, 9 aprilie 2015.

ACORD
ÎNTRE GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA ŞI ORGANIZAŢIA
EUROPEANĂ DE BREVETE
PRIVIND VALIDAREA BREVETELOR EUROPENE
(ACORD DE VALIDARE)
München, 16 octombrie 2013

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA, reprezentat de dna Lilia Bolocan, Director General al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (denumită în continuare „Oficiul”)

şi

ORGANIZAŢIA EUROPEANĂ DE BREVETE (denumită în continuare „Organizaţia”), reprezentată de dl Benoît Battistelli, Preşedintele Oficiului European de Brevete (denumit în continuare „OEB”),

AVÂND ÎN VEDERE

Convenţia privind eliberarea brevetelor europene, din 5 octombrie 1973, cu modificările conform Actului de revizuire a Convenţiei brevetului european din 29 noiembrie 2000 (denumită în continuare „Convenţia brevetului european”) şi, în special, art. 33(4),

Legea Republicii Moldova privind protecţia invenţiilor nr. 50-XVI din 7 martie 2008,

CONSIDERÂND CĂ

Legea Republicii Moldova privind protecţia invenţiilor asigură un nivel de protecţie similar celui existent în statele membre ale Organizaţiei,

Republica Moldova va prevedea un sistem care să permită validarea, la solicitare, a efectelor cererilor de brevet european şi ale brevetelor europene pe teritoriul său prin introducerea în legislaţia naţională a unor prevederi de implementare a sistemului de validare (denumit în continuare „sistem de validare”),

ÎNTRUCÂT

Republica Moldova este parte a Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor şi a desemnat OEB în calitate de Autoritate Internaţională de Documentare şi Examinare Preliminară în baza respectivului Tratat,

RECUNOSCÂND

necesitatea aplicării plenare a standardelor Acordului privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ (denumit în continuare „Acordul TRIPS”),

LUÂND ACT

de solicitarea Republicii Moldova privind suportul din partea OEB pentru implementarea sistemului de validare,

AVÂND CONVINGEREA CĂ

crearea sistemului de validare dintre Organizaţie şi Republica Moldova este de interes reciproc şi va consolida protecţia proprietăţii industriale în Republica Moldova, şi în acelaşi timp, va face sistemul european de brevete mai atractiv,

sistemul de validare va contribui la atingerea obiectivelor stabilite de Parteneriatul Estic ca parte componentă a Politicii Europene de Vecinătate şi va susţine integrarea graduală a economiei Republicii Moldova pe piaţa internă a UE, în conformitate cu aspiraţiile sale de integrare europeană,

AU CONVENIT ASUPRA URMĂTOARELOR:

Articolul 1
Obiectul acordului

Părţile contractante vor coopera, în cadrul prezentului Acord, pentru dezvoltarea unui sistem eficient de validare a brevetelor europene în Republica Moldova.

Articolul 2
Asistenţă tehnică şi juridică

În măsura posibilităţilor, Organizaţia va acorda Republicii Moldova asistenţa tehnică şi juridică necesară pentru implementarea sistemului de validare.

Articolul 3
Cooperare juridică şi administrativă

(1) Părţile contractante, cu regularitate, vor face schimb de informaţii referitoare la evoluţia legislaţiei în sistemele lor de brevete.

(2) În cazul în care Republica Moldova va solicita, Organizaţia, în măsura posibilităţilor, va acorda consultanţă referitor la propunerile de adoptare sau de modificare a prevederilor legale privind sistemul de brevete al Republicii Moldova.

Articolul 4
Prelucrarea solicitărilor de validare

(1) OEB va recepţiona, prelucra şi publica orice solicitare privind validarea brevetelor europene în Republica Moldova şi va comunica Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova toate informaţiile necesare privind procedurile legate de cererile de brevet european şi de brevetele respective.

(2) În măsura posibilităţilor, OEB, la solicitare, va acorda, asistenţă Oficiului, oferind orice alte informaţii utile.

Articolul 5
Informaţii privind brevetele europene validate

Oficiul va informa OEB asupra statutului juridic al tuturor brevetelor europene validate, în special în ceea ce priveşte încetarea valabilităţii, expirarea, renunţarea, limitarea sau revocarea acestora.

Articolul 6
Aspecte financiare

OEB va încasa o taxă de validare pentru fiecare solicitare de validare. Preşedintele OEB va stabili cuantumul taxei de validare şi partea din aceasta care urmează să fie reţinută de OEB, conform unui acord dintre OEB şi Oficiu.

Articolul 7
Comisia mixtă

(1) Va fi instituită o comisie mixtă pentru discutarea tuturor chestiunilor care decurg din prezentul Acord şi din implementarea acestuia. Comisia va fi formată din reprezentanţi ai OEB şi ai Oficiului. Pot fi consultaţi şi reprezentanţii altor organisme guvernamentale ale Republicii Moldova implicate în implementarea acordului sau direct afectate de acesta.

(2) Comisia se va întruni la iniţiativa Directorului General al Oficiului sau a Preşedintelui OEB. Ordinea de zi, locul şi data fiecărei întruniri a comisiei se vor stabili de comun acord între cele două oficii.

Articolul 8
Implementarea acordului

(1) Sarcinile care revin părţilor contractante ca urmare a acestui Acord vor fi îndeplinite de către OEB şi Oficiu. OEB poate încredinţa anumite sarcini, conform art. 2 din prezentul Acord, oficiilor de brevete ale statelor contractante la Convenţia brevetului european cu acordul acestora.

(2) Detaliile implementării prezentului Acord vor fi stabilite de comun acord între Directorul General al Oficiului şi Preşedintele OEB.

Articolul 9
Amendarea acordului

La solicitarea Organizaţiei sau a Guvernului Republicii Moldova, părţile contractante vor negocia modificarea prezentului Acord.

Articolul 10
Durata acordului

(1) Prezentul Acord se încheie pe o perioadă de 5 ani şi va putea fi reînnoit cu acordul parţilor contractante pentru perioade ulterioare de 5 ani, dacă niciuna dintre părţi nu va obiecta în scris cu cel puţin 6 luni înainte de terminarea perioadei de cinci ani de valabilitate.

(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin.(1), prezentul Acord poate fi denunţat în orice moment, în scris, de către oricare dintre părţi; rezilierea va intra în vigoare la un an după recepţionarea de către cealaltă parte a notificării de denunţare, cu condiţia că respectiva notificare nu prevede o perioadă mai lungă sau dacă părţile nu au convenit asupra unei perioade mai scurte.

(3) Dacă valabilitatea prezentului Acord încetează, articolele 4 şi 6 vor continua să fie aplicate tuturor cererilor de brevet european, pentru care, anterior încetării Acordului, s-a depus o solicitare de validare, şi tuturor brevetelor europene acordate în baza acestora.

Articolul 11
Intrarea în vigoare

Data intrării în vigoare a prezentului Acord se stabileşte printr-un schimb reciproc de note între Oficiu şi OEB după adoptarea de către Republica Moldova a dispoziţiilor conforme celor prevăzute în Anexa la prezentul Acord şi notificarea reciprocă despre finalizarea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului.

Încheiat la München la 16 octombrie 2013, în două exemplare originale, în limbile moldovenească, germană, engleză şi franceză, fiecare text fiind considerat autentic în aceeaşi măsură.

Geschehen zu München, am 16 Oktober 2013, in zwei Urschriften in moldauischer, deutscher, englischer und französischer Sprache, wobei jede Fassung gleichermaßen verbindlich ist.

Done at Munich on 16 October 2013, in two originals in the Moldovan, English, French and German languages, each text being equally authentic.

Fait à Munich, le 16 octobre 2013, en double exemplaire en langues allemande, anglaise, française et moldave, chacun de ces textes faisant également foi.

Din partea Guvernului Republicii Moldova
Für die Regierung der Republik Moldau
For the Government of the Republic of Moldova
Pour le Gouvernement de la République de Moldavie

Lilia BOLOCAN

Director General al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova
Generaldirektorin der Staatlichen Agentur fürgeistiges Eigentum der Republik Moldau
Director General of the State Agency on Intellectual Property of the Republic of Moldova
Directrice générale de l’Agence nationale de la propriété intellectuelle de la République de Moldavie

Din partea Organizaţiei Europene de Brevete
Für die Europäische Patentorganisation
For the European Patent Organisation
Pour I’Organisation européenne des brevets

Benoît BATTISTELLI

Preşedinte al Oficiului European de Brevete
Präsident des Europäischen Patentamts
President of the European Patent Office
Président de l’Office européen des brevets

ANEXĂ

Dispoziţii model care reglementează validarea
brevetelor europene în Republica Moldova

Articolul 1
Validarea brevetelor europene

(1) O cerere de brevet european şi un brevet european validat în Republica Moldova vor avea, sub rezerva prezentelor dispoziţii, acelaşi efect şi vor fi supuse aceloraşi condiţii ca şi o cerere de brevet naţională sau un brevet naţional în conformitate cu Legea Republicii Moldova privind protecţia invenţiilor.

(2) În sensul acestor dispoziţii:

a) „cerere de brevet european” înseamnă o cerere pentru un brevet european, depusă în conformitate cu Convenţia brevetului european (denumită în continuare „CBE”), precum şi o cerere internaţională depusă în conformitate cu Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor (denumit în continuare „PCT”) pentru care Oficiul European de Brevete (denumit în continuare „OEB”) acţionează în calitate de oficiu desemnat sau ales şi în care Republica Moldova este desemnată;

b) „brevet european validat” înseamnă un brevet european eliberat de către OEB pe baza unei cereri de brevet european în raport cu care a fost solicitată validarea în Republica Moldova;

c) „cerere de brevet naţională” înseamnă o cerere de brevet de invenţie, depusă în conformitate cu Legea Republicii Moldova privind protecţia invenţiilor la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (denumită în continuare „Oficiu”);

d) „brevet naţional” înseamnă un brevet eliberat pe baza cererii de brevet naţional.

Articolul 2
Solicitarea de validare

(1) O cerere de brevet european şi un brevet european eliberat pe baza unei astfel de cereri vor fi validate în Republica Moldova la cererea solicitantului. Solicitarea de validare va fi considerată depusă odată cu orice cerere de brevet european depusă la sau după data intrării în vigoare a Acordului de validare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţia Europeană de Brevete.

(2) Fiecare solicitare de validare va fi publicată de către Oficiu de îndată ce va fi posibil, după informarea de către OEB privind achitarea taxei de validare, dar nu înainte de expirarea termenului de 18 luni de la data depunerii sau, dacăo prioritate a fost revendicată, de la data celei mai vechi priorităţi.

(3) Solicitarea de validare poate fi retrasă în orice moment. Ea va fi considerată retrasă în cazul în care taxa de validare nu a fost plătită în termenul fixat sau în cazul în care cererea de brevet european a fost definitiv respinsă, retrasă sau considerată retrasă. Oficiul va publica aceste informaţii de îndată ce este posibil, daca solicitarea de validare a fost deja publicată conform alin. (2).

Articolul 3
Taxa de validare

(1) Taxa de validare, conform art. 2 alin.(2), trebuie plătită către OEB, în termen de 6 luni de la data în care în Buletinul European de Brevete este menţionat despre publicarea raportului de documentare european, sau, după caz, în perioada prevăzută pentru realizarea acţiunilor necesare pentru intrarea în faza europeană a unei cereri internaţionale în sensul art.1 alin.2(a).

(2) Taxa de validare mai poate fi achitată în termen de 2 luni de la expirarea perioadei menţionate la alin.(1), cu condiţia achitării unei plăţi suplimentare de 50%.

(3) Pentru plata taxelor de validare se va aplica mutatis mutandis Regulamentul OEB privind taxele. Taxele de validare achitate corect nu se rambursează.

Articolul 4
Efectele produse de cererile de brevet european

(1) O cerere de brevet european, căreia i-a fost acordată o dată de depozit, va fi echivalentă unei cereri de brevet naţional reglementare, beneficiind, după caz, de prioritatea revendicată în cererea de brevet european, oricare ar fi soarta ulterioara a acesteia.

(2) O cerere de brevet european publicată va conferi provizoriu aceeaşi protecţie de care beneficiază o cerere de brevet naţională publicată, de la data la care o traducere în limba moldovenească a revendicărilor din cererea de brevet european publicată a fost făcută publică de către Oficiu.

(3) O cerere de brevet european se consideră de a nu fi avut ab initio efectele la care se face referire la alin.(2), în cazul în care solicitarea de validare a fost retrasă sau considerată retrasă.

Articolul 5
Efectele produse de brevetele europene

(1) Sub rezerva dispoziţiilor alin. (2)-(7), un brevet european validat conferă, de la data publicării de către OEB a menţiunii eliberării sale, aceleaşi drepturi ca şi cele conferite de un brevet naţional conform Legii Republicii Moldova privind protecţia invenţiilor.

(2) În termen de 3 luni de la data la care a fost publicată menţiunea eliberării brevetului european, titularul brevetului va transmite către Oficiu traducerea în limba moldovenească a fascicolului de brevet şi va achita taxa pentru publicare.

(3) Dacă, în urma unei opoziţii sau a unei cereri de limitare depuse la OEB, brevetul european este menţinut într-o formă modificată, în termen de 3 luni de la data publicării menţiunii hotărârii de menţinere a brevetului european în formă modificată sau de limitare, titularul brevetului va trimite la Oficiu traducerea în limba moldovenească a revendicărilor modificate şi va plăti taxa stabilită pentru publicare.

(4) În cazul în care textul fascicolului şi al revendicărilor conţine semne de referinţă folosite în desene, aceste desene se vor ataşa la traducerea menţionată la alin.(2) şi (3).

(5) Oficiul va publica orice traducere depusă în termen conform alin.(2) sau (3) cât de curând posibil.

(6) Dacă traducerea menţionată la alin.(2) sau (3) nu este depusă în termen sau dacă taxa nu se plăteşte în termenul stabilit, brevetul european validat este considerat nevalabil ab initio. Traducerea totuşi poate fi depusă într-un termen adiţional de 3 luni de la expirarea termenului stabilit în alin.( 2) şi (3), cu condiţia achitării unei plăţi adiţionale de 100% la taxa de publicare.

(7) Un brevet european validat şi cererea de brevet european pe care se bazează acesta se consideră a nu fi avut ab initio efectele specificate la alin.(1) şi la art. 4 alin.(2), în măsura în care brevetul a fost revocat în cursul procedurilor de opoziţie sau revocare, sau a fost limitat în cadrul procedurii de limitare în faţa OEB.

Articolul 6
Textul autentic al cererilor de brevet european
sau al brevetelor europene

(1) Textul unei cereri de brevet european sau al unui brevet european, redactat în limba folosită pentru proceduri în faţa OEB, va fi textul autentic pentru orice proceduri în Republica Moldova.

(2) Traducerea prevăzută la art.4 şi 5 va fi considerată autentică, cu excepţia procedurilor de revocare, în cazul în care cererea de brevet european sau brevetul european în limba traducerii conferă o protecţie mai redusă decât cea conferită de acestea în limba procedurii.

(3) Solicitantul unui brevet european sau titularul brevetului european validat poate depune, oricând, o versiune corectată a traducerii. Traducerea corectată a revendicărilor unei cereri de brevet european publicate nu va avea niciun efect legal până când aceasta nu va fi făcută accesibilă publicului de către Oficiu. Traducerea corectată a fascicolului de brevet european validat nu va avea niciun efect legal până când aceasta nu va fi făcută accesibilă publicului de către Oficiu.

(4) Orice persoană care, cu bună-credinţă, utilizează invenţia sau a făcut pregătiri efective şi serioase de utilizare a invenţiei, fără ca această utilizare să constituie o încălcare a cererii sau a brevetului în traducerea iniţială, poate, după ce traducerea corectată produce efect, să continue o asemenea utilizare la întreprinderea sa sau pentru necesităţile acesteia, fără plată.

Articolul 7
Drepturi anterioare

(1) O cerere de brevet european pentru care s-a plătit taxa de validare şi un brevet european validat, vor avea, în raport cu o cerere naţională şi cu un brevet naţional, acelaşi efect din punctul de vedere al stadiului tehnicii ca şi cererea naţională şi brevetul naţional.

(2) O cerere de brevet naţională şi un brevet naţional vor avea, în raport cu un brevet european validat, acelaşi efect din punctul de vedere al stadiului tehnicii pe care îl au în raport cu un brevet naţional.

Articolul 8
Taxele anuale de menţinere pentru
brevetele europene validate

(1) Taxele anuale de menţinere pentru un brevet european validat se plătesc la Oficiu, pentru anii care urmează anului în care menţiunea eliberării brevetului european a fost publicată.

(2) Art.141, alin.(2) al CBE se va aplica mutatis mutandis.

Articolul 9
Aplicabilitatea Convenţiei brevetului european

Prevederile CBE şi ale regulamentului său de aplicare nu se aplică decât în cazurile prevăzute de prezentele prevederi.

 
Скачать PDF open_in_new

Справочный индекс документа ВТО
IP/N/1/MDA/8
IP/N/1MDA/O/1
Данные недоступны.

№ в WIPO Lex MD136